Dan-Silviu Boerescu (n. 28 martie 1963, Bucuresti) este un scriitor roman. A absolvit Facultatea de Filologie de la Universitatea Bucuresti, in 1988, apoi a fost profesor de limba romana la Rosiori de Vede pana in 1990. A fost redactor-sef al editurii Phoenix din Bucuresti pana in 1996. Intre anii 1996-1999 a fost redactor la Muzeul Literaturii Romane din Bucuresti.
Cunoscut ca membru al Generatiei 90 si manager al multora dintre membrii ei, critic de directie, promotor al textelor acestora in colectia „Nouazeci” (Ed. Phoenix, 1993‑1995), in colectiile „Poetii Orasului Bucuresti” (Asociatia Scriitorilor din Bucuresti & Cartea Romaneasca, 1997‑1999) si „Scriitorii Orasului Bucuresti” (ASB & CR, 1998‑1999),in colectia Pro Logos, in revista proprie ‑ ArtPanorama (1997‑1999), in cronicile din reviste (Nouazeci, Luceafarul etc.), in cadrul Cenaclului Universitas (1985‑1989) si al Clubului Profesionist de Lectura (Muzeul Literaturii Romane (1996‑1999), al unor emisiuni televizate sau radio, precum si in cadrul multor altor manifestari culturale.
A publicat volume de critica literara si eseu (fictiuni critice), precum si antologii. A primit diferite premii literare, intre care Premiul de critica al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti (1998, pentru volumul „O slabiciune pentru pisici”) si a avut doua nominalizari la Premiile Uniunii Scriitorilor.
1. Considerati ca Romania de azi este diferita de cea anterioara anului 1989? Din aceasta perspectiva, se poate vorbi, din perspectiva dumneavoastra, de o magistratura de dinainte de 1989 si de una de dupa 1989?
Chiar daca, in fundamentele sale, „romanismul” e neschimbat, societatea romaneasca este, cert, in schimbare. Magistratura pare a fi cu un pas inainte. Daca, inainte de 1990, era un executant pasiv al comandamentelor de partid, azi ea poate actiona, adesea, autonom. Nu intotdeauna, ce‑i drept! Uneori, insa, e perceputa ca stat in stat.
2. Ar trebui trecuta cu vederea colaborarea unor magistrati cu serviciile Securitatii, data fiind experienta si competenta acumulata (stiut fiind ca un bun specialist se formeaza in multi ani) sau ar trebui ca aceste persoane sa fie expuse si indepartate din profesie? Solutia din Germania de Est, unde, dupa caderea zidului si reunificare, judecatorii din perioada comunista au fost indepartati, este cea mai buna?
Nu se poate merge inainte cu jumatati de masura. Solutia nemteasca nu e perfecta, dar e greu de imaginat alta mai buna.
3. Considerati ca si in prezent, in lume si in Romania, puterea politica exercita influenta sau control asupra magistratilor? In ce modalitate? Prin ce parghii?
Cu certitudine, da! Se primesc si, de multe ori, se executa comenzi politice la toate nivelurile, cel putin asa reiese din exterior. Dar asta, cred, pana la urma, nu este o afirmatie care se poate extinde asupra tuturor magistratilor.
4. Daca ar trebui sa va adresati unei instante din Romania, pentru a va ocroti un drept, ati avea incredere in sistem, in general, si in judecator, in special? Exista vreo diferenta intre ceea ce ar trebui sa fie un judecator si ceea ce el este, in realitate?
Iarasi, nu pot generaliza. Exista contexte si contexte. Daca as vrea sa imi recuperez terenul de sub Intercontinental, probabil nu as reusi niciodata! Din fericire, nu am avut parte de astfel de mosteniri... Magistratul perfect nu va putea exista niciodata, fiindca magistratul e om, nu robot, iar omul ‑ daca are macar un pic de sensibilitate ‑ este subiectiv. Cand subiectivitatea se exercita cu rea‑intentie, lucrurile pot deveni grave.
5. Ce socotiti ca ar trebui sa faca membrii acestui corp profesional pentru intarirea independentei si sporirea increderii publicului in actul de dreptate? Cum ar trebui sa se comporte un judecator? S‑a nascut oare judecatorul ideal?
La modul utopic, judecatorul ar trebui sa nu aiba familie, obligatii, rate la banca etc. Sa fie un fel de calugar, poate chiar un calugar shaolin. Daca judecatorul ar fi un profesionist bine platit, iar Romania s‑ar afla la a treia generatie de judecatori liberi, cred ca ne‑am apropia de un ideal.
